Activitățile bisericii

Slujba Cuvântului

Credem cu tărie că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu și că Dumnezeu vorbește și astăzi prin Cuvântul Său.
Slujba predicării alături de slujba rugăciunii a fost una dintre principalele activități ale bisericii primare (Fapte 6:4).

De aceea și noi ca biserică ne-am propus să stăruim necurmat asupra Cuvântului și să îl predicăm la orice făptură.

Ne rugăm și nădăjduim ca Dumnezeu, prin Duhul Sfânt să ne dea aceeași însoțire ca în zilele bisericii primare când El adăuga în fiecare zi oameni mântuiți la poporul Său.

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire.” (2 Timotei.3:16)

 
Slujba rugăciunii

Nicio biserică nu poate avea viață din Dumnezeu fără rugăciune. Nicio lucrare nu poate avea însoțire divină fără rugăciune. Niciun om nu se poate pretinde creștin fără un timp zilnic de rugăciune.

Încurajăm membrii bisericii și orice om să caute pe Dumnezeu cu rugăciuni sincere atât singuri cât și alături de alți credincioși.

Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută cu credință, cu smerenie și cu sinceritate. Avem numeroase mărturii ale faptului că Dumnezeu ascultă rugăciunea. De aceea ne rugăm la orice întâlnire și avem chiar și seri dedicate rugăciunii și rugăciunii stăruitoare.

„Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii.” (1 Timotei 2:1)

 
Slujba cântării și formațiile muzicale

Cântarea, a fost și continuă să fie și astăzi una din componentele principale ale lucrării bisericii din Săcele.

Cântările noi și cele vechi, cântările de laudă și cele de îmbărbătare sau cu tematică de evanghelizare sunt împletite cu dorința ca toate inimile să fie atinse și cercetate (prin cântare).

De la copii până la cei bătrâni, cu toții cântăm Domnului pentru felul în care a lucrat și lucrează în viețile noastre.
Prin urmare, în biserica noastră slujesc diferite grupuri muzicale cum ar fi:

  • Grupele de copii de la școala duminicală.
  • Corul bisericii.
  • Orchestra bisericii.
  • Slujiri individuale, precum și grupuri de frați și surori care slujesc în mod regulat.

„Voi spune strălucirea slăvită a măreției tale și voi cânta minunile tale.” (Psalmul 145:5)

 
Slujba echipării tinerilor

Pe lângă participarea la viața obișnuită a bisericii, noi încurajăm tinerii să aibă legături duhovnicești unii cu alții și să participe la întâlnirile dedicate vârstei lor.

Le spunem de asemenea că nu ajunge să ai părinți credincioși. Ei înșiși trebuie să își dedice viața pentru a sluji Domnului cu toată puterea.

Știm că ispitele îi asaltează la tot pasul, dar cei care se țin aproape de Domnul, de Cuvântul Său, de părtășia frățească, biruiesc.

„Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9)

 
Slujba Școlii Duminicale (Lucrarea cu copiii)

Ne dorim copii pregătiți pentru ziua de mâine și mai ales pregătiți pentru cer. Știm că această misiune este dificilă și plină de provocări. De aceea, în cadrul bisericii, încercăm să venim în ajutorul părinților și nu îi lăsam singuri. Totuși credem că părinții (și bunicii) trebuie să-și asume primul rol în educarea spirituală a copiilor lor.

Școala duminicală este organizata pe două grupe de vârsta, antrenându-i în acest fel pe copii în activități spirituale potrivite vârstei lor.

Copiii au un timp în care sunt doar ei și învățătorii de școală duminicală, dar și un timp în care iau parte la programele și slujirile din biserică.

„Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.” (Matei 19:14)

 
Lucrarea de evanghelizare și misiune

Deși ne dorim o mai mare implicare în slujba sufletelor nemântuite (oamenii care nu au toate păcatele iertate și nici siguranța că vor ajunge în rai), cu ajutorul lui Dumnezeu contribuim la împlinirea marii trimiteri acționând în următoarele direcții:

  • Ucenicizare și creștere spirituală.
  • Evanghelizare în orașul Săcele și în localitățile limitrofe.
  • Misiune transculturală.

Prin harul lui Dumnezeu, pe lângă acțiuni catihetice și de creștere spirituală, evanghelizări în locația bisericii sau în locuri publice, noi, ca biserică suntem implicați în susținerea regulată a lucrării misionare pe mai multe continente.

Ajutam de asemenea un număr de câteva biserici și filii din județele Brașov și Covasna.

„Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.” (Marcu 16:15,16)

 
Lucrarea socială

Conștienți fiind că oamenii nu au doar nevoi spirituale, încercăm să ne lăsăm folosiți de Dumnezeu pentru împlinirea unor nevoi emoționale și materiale. În acest sens, avem un departament de vizitare a bolnavilor. Practicăm, după puterea noastră și ajutorarea săracilor. Desigur, resursele materiale sunt limitate și nu ne putem angaja în orice fel de proiect social.

<< … să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuși a zis: „Este mai ferice să dai decât să primești. >> (Faptele Apostolilor 20:35)