Talantul în negoț 2015

Faza locală

Prin harul lui Dumnezeu, biserica din Săcele a participat și anul acesta la concursul biblic Talantul în negoț.

În data de 28.03.2015 s-a desfășurat faza locală (faza pe biserică), la care au participat 10 copii, repartizați pe 4 categorii de vârsta. O parte dintre rezultate au fost foarte încurajatoare (4 copii au obținut peste 90 de puncte).

A fost o muncă grea, atât din partea copiilor cât și din partea părinților. Dar și bucuria sădirii Cuvântului, cântărește greu.

Biserica Sacele - Talantul in negot 2015

 

Faza județeană

Printr-un concurs de împrejurări, biserica din Săcele a fost și gazda fazei județene a concursului Talantul în negoț 2015. Faza s-a desfășurat pe 18.04.2015, când au participat din partea bisericii, un număr de nouă copii. Și acum rezultatele au fost încurajatoare, punctajele crescând cam la toți copiii participanți (un semn clar, că au continuat să învețe).

Ne rugăm Domnului pentru cei 7 copii care s-au calificat la faza regională a concursului, dar și pentru cei care nu s-au calificat. Cu toții au avut de câștigat. Domnul să-i binecuvânteze!